Pablo Neruda

Sonetul XVII
"Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine..."

Poem
"ce ai?
cand te privesc
nu aflu in tine decat doi ochi
asemenea tuturor ochilor
si o gura
pieduta printre miile de buze
pe care le-am sarutat,
un trup
aidoma tuturor trupurilor
pe care le-am cunoscut
dar care nu mi-au lasat
nici o amintire."